Biografia mea ... e uşor de zis.

     Viaţa mea plină de evenimente tumultoase ar putea umple uşor sute de pagini ale unui adevărat roman. Dar despre asta mai târziu, cândva când o să pot să mă adun.

     Acum, o scurtă rememorare. În primul rând să corectez anumite inexactităţi care circulă în presă, cum că mă cheamă Marinca, care este doar diminutiv de la Marina, că m-am născut pe 2 septembrie, când, de fapt, m-am născut pe 3 septembrie. Că evenimentul acesta s-a întâmplat intr-un orăşel mic, când de fapt este un oraş mare din Rusia, cu jumătate de milion de locuitori, centru de judeţ, oraş universitar renumit pentru industria sa textilă. Şi fiindcă acolo majoritatea celor care lucrează sunt femei, oraşul a primit denumirea “oraşul mireselor” şi “miresele” din Ivanovo tare frumoase sunt….

     Am un frate Shurik, adica Saşa, mai mare decât mine cu 7 ani. Părinţii şi-au dat seama că suntem copii foarte muzicali şi ne-au dat la o şcoală de muzică – eu la vioară şi Shurik la violă. Aveam doar 6 ani şi tare mă plictisea vioara la care studiam acasă, în timp ce toţi copiii se jucau în curte. Aşa că, după câţiva ani, mamei i s-a făcut milă de mine şi m-a retras de la şcoala de muzică. Dar Shurik a continuat cursurile şi a terminat ca premiant acea şcoală. Tot la Ivanovo am făcut liceul, pe care l-am terminat în 1954. Fratele meu deja era student la medicină dar, în acest timp, a continuat să se ocupe şi de educaţia mea muzicală. M-a învăţat să mă acompaniez singură la pian cântând cu însufleţire cântece pioniereşti.

     Într-o zi am văzut un film datorită căruia am devenit ceea ce sunt acum. Era un film argentinian “Vârsta dragostei” cu Lolita Torres. De atunci repertoriul ei şi cântecele spaniole au devenit baza a ceea ce eu numesc stilul meu ca şi cântăreţă. Dar despre asta altă dată.

     Părinţii s-au hotărât să mă trimită la Facultate la Moscova. La Moscova nu m-am simţit prea bine. Facultatea – Institutul de Finanţe – nu era pe gustul meu, nici aglomeraţia unei metropole ca Moscova nu mi-a priit prea bine. Voiam acasă la mama. Acolo, la Facultate a pus ochii pe mine un coleg al meu, român şi nu i-a dezlipit până nu s-a însurat cu mine. Ne-am căsătorit fiind, încă, amândoi studenţi. Numele lui (Voica) îl port şi acum. După căsătorie şi după terminarea facultăţii, a plecat în România lăsându-mă să-mi termin facultatea. După ce am terminat facultatea, a fost o perioadă de pregătire pentru a-l putea urma, perioadă dramatică pentru părinţi. Şi iată-mă în tren, tânără şi curajoasă gata să întâmpin necunoscutul. În Bucureşti m-am adaptat foarte repede. Oraşul era încântător, clima caldă, oamenii zâmbitori şi primitori. Am lucrat un timp la ADAS – Direcţia Generală şi apoi a început….

     Într-o zi, o prietenă mi-a adus în casă un tânăr care lucra la Televiziune, ca să mă asculte cântând. M-am aşezat la pian şi am cântat tot repertoriul lui Lolita Torres, iar din când în când luând castanietele şi dansând prin cameră.

     Cred că l-am cucerit pe tânărul de la TV, fiindcă peste câteva zile am fost invitată la o emisiune de-a lui. Mi-am croit şi mi-am cusut singură o rochie pe care o am şi acum şi îmi vine ca turnată; am luat castanietele şi două cântece – unul rusesc şi altul spaniol. Emisiunea pe atunci era şi pe viu şi în direct. Dar pentru mine era ca o joacă, fără pic de emoţii, nefiind conştientă că asta va fi un preludiu al unei mari cariere ce mă aştepta. Am avut un succes cu apariţia mea. Tânărul regizor, care era nu altul decât Valeriu Lazarov, mi-a spus să uit că sunt o economistă, că acum s-a născut o nouă stea.

     Paralel cu lansarea mea, tot în emisiunea lui Valeriu Lazarov, şi-a făcut apariţia o puştoaică care abia împlinise 16 ani, iar numele ei era Margareta Pâslaru.

     Într-una din emisiuni, cineva a avut ideea de a face un duet cu aceste două tinere, lansate cu aşa mare răsunet. Şi fiindcă pe amândouă ne lega muzica spaniolă şi dragostea pentru Lolita Torres, au ales un cântec din repertoriul ei, care a intrat, pot să spun în istorie cu numele “Pe aripa vântului”. Generaţia mea n-o să uite niciodată acest duet la Revelion TV 1960, când două fete stând la un geam îngheţat cântau: “Ninge, ninge, fulgi de zăpadă, pe casă, pe stradă ...”.

     Am cântat un timp împreună, apoi fiecare a urmat drumul său. După mulţi ani, după ce eram deja artiste consacrate, Radu Şerban (compozitorul) în amintirea lansării noastre ca duet, ne-a scris “Balada” pentru festivalul de la Mamaia. Mi-aduc aminte că Sile Dinicu, marele nostru dirijor al Orchestrei de Radio, la repetiţie a lăcrimat văzându-ne din nou împreună.

     Cariera mea a fost presărată cu multe urcuşuri şi coborâşuri. Întotdeauna am fost victima unui conflict politic între două ţări: România şi Rusia. Mare lucru nu s-a putut rezolva între ele, dar Marina Voica era aici, aproape. "Jos cu ea!" Şi stăteam ani de zile îndepărtată din TV şi radio. Aşa s-a întâmplat că într-una din perioadele acestea nefaste, Radu Şerban a scris pentru mine un cântec “Prieten drag”. Trebuia să-l cânt în primă audiţie la o emisiune de televiziune, unde chiar compozitorul m-a acompaniat la pian. Am acest concert înregistrat pe bandă de magnetofon. L-am cântat un timp şi cântecul “Prieten drag” devenise şlagărul din repertoriul meu. Dar a venit iarăşi o perioadă când nu aveam voie să apar la TV şi la Radio şi atunci Radu Şerban, ca să nu moară acest frumos cântec, l-a dat unei tinere debutante care era Pompilia Stoian. Imprimarea variantei mele s-a pierdut la Radio şi cântecul s-a consolidat ca repertoriul Pompiliei Stoian. Încă mult timp nu am avut cântece româneşti, când într-o zi totul s-a schimbat. La o ediţie a Festivalului de la Mamaia, Ion Cristinoiu mi-a scris un cântec “Încredere”. Piesa a luat Marele Premiu.

     De atunci compozitorii m-au asaltat cu piesele lor şi am devenit în sfârşit o adevărată cântăreaţă română. Mulţumesc tuturor compozitorilor, ziariştilor, oamenilor de televiziune, care m-au susţinut: Octavian Ursulescu, Marius Ţeicu, Marcel Dragomir, Ion Cristinoiu, George Grigoriu, Ionel Tudor, Titus Munteanu, Ovidiu Dumitru, Paul Urmuzescu, Ioana Bogdan, Aurora Andronache, Tudor Vornicu, Dan Mihăiescu… şi încă o armată de oameni cu care am colaborat de-a lungul a 50 de ani.

     De atunci au fost numeroase apariţii la TV, show-uri în ţară şi peste hotare, festivaluri naţionale şi internaţionale, discuri, turnee în ţară şi peste hotare: Polonia, Cehia, Bulgaria, Germania, Turcia, Cuba, Israel, Rusia, Canada, USA şi multe diplome de excelenţă.

     În ultimii ani am devenit şi compozitoare şi textieră. Textieră, fiindcă textul în cântecele mele este de bază. Întotdeauna e o poveste venită prin inspiraţie şi nu neaparat ca un episod din viaţa proprie. Încep cu textul, cu o idee, dar muzica…. Mă aşez la pian şi în câteva minute cântecul este gata! Să mă ierte compozitorii profesionişti pentru aşa un diletantism! Şi totuşi, de mult nu am avut aşa un şlagăr ca “Într-un colţ de cafenea…” care dăinuie de aproape de 10 ani, iar la toate concertele, organizatorii îmi cer obligatoriu să-l cânt. M-am cam plictisit de el. Consider că am şi alte cântece tot aşa de "şlăgăroase" cum ar fi ultimul “Bucureştiul e micul Paris” sau “Apartament 23” (continuare la “Si Afară plouă, plouă”). Şi urmează alte cântece şi mai şi…

     Acum trăiesc la Breaza. Toate televiziunile au venit să-mi filmeze casa şi curtea şi toţi au fost încântaţi de peisaj. Tot aud că Marina Voica ”s-a retras, s-a retras, s-a retras”. Nici vorbă. Eu am fugit de căldura din Bucureşti, pe care o suportam din ce în ce mai greu. Continui să compun, să apar la TV. Sunt înconjurată de oameni, de vecini buni şi nu mă simt nici singură şi nici retrasă. În casa mea răsună muzică şi cântec!

     Acum un an Breaza mi-a decernat titlul “Cetăţean de onoare”. Aş zice, cu toate că mă apropii de sfârşitul vieţii, trăiesc în prezent cea mai liniştită şi mulţumitoare perioadă a vieţii. Dar ce va fi mâine, ştie numai Dumnezeu….

Cu stimă,

Marina Voica

Premii obtinute

Laureat al referendului anual "Saptamana" Editia 71



Premiul pentru interpretare la Concursul National de Muzica Usoara "Mamaia 1972"



"Diploma de suflet" din partea sindicatului interpretilor si compozitorilor din Romania



Premiul pentru intreaga cariera - Revista Actualitatea Muzicala 2002



Diploma de excelenta din partea orasului Breaza


Obtinut pentru devotiune fata de comunitatea locala.

Premiul pentru intreaga cariera Festivalul RBA 2002



Premiul Performantei din partea Revistei Actualitatea Muzicala


Obtinut pentru recitalul "Mamaia '92" si pentru compozitiile "Cifre" si "Intr-un colt de cafenea".

Premiu anual din partea Revistei Romania Mare


Primit in anul 2006 pentru intreaga activitate pusa in slujba neamului Romanesc.

Diploma de onoare din partea TVR


Cu ocazia aniversarii a 40 de ani de festival "Cerbul de Aur"

Diploma de excelenta din partea festivalului de la Mamaia 2001


Obtinuta pentru intreaga activitate profesionala.

Diploma de excelenta din partea VIP


Primita la editia LXXVI anul 2006.

Diploma de excelenta din partea TVR


Primita cu ocazia aniversarii a 50 de TVR.

Diploma de excelenta din partea Radio Romania Actualitati


Primita cu ocazia editiei a VII-a a Premiilor Muzicale - Martie 2009.

Premiu "Star of the year" din partea prestigioasei reviste londoneze "MUSIC WEEK"


Primit pentru contribuitia adusa muzicii internationale - 1974.

Aceasta diploma atesta sadirea unui pom la Ierusalim in onoarea Marinei Voica



Diploma din partea armatei pentru colaborarea cu formatiile muzicale are Armatei Romaniei


Si inca ceva ...

Doresc să le mulţumesc lui Gabriel Dorobanţu, Vioricăi Petersen şi lui Liviu Mitrea pentru ajutorul la realizarea acestui site.
Marina Voica - 2011